Handicapul asiatic a fost ‘inventat’ pentru a reduce sporturi precum fotbalul cu 3 semne (1×2) la numai doua semne (1 si 2). De aici inainte o sa utilizam cu precadere 2 termeni de specialitate: favorit si underdog. Favorita este lesne de inteles ce substituie, iar underdogul (sau simplu: dogul) reprezinta echipa mai mica in acea partida. Afara de acesti doi termeni, mai exista notiunea de pariu valoros. Acesta este un numar egal cu produsul dintre cota si probabilitatea matematica de a se intampla acel eveniment. Din pacate, aceasta ecuatie are o mare necunoscuta, respectiv probabilitatea de reusita a pariului, acesta putand fi aproximata doar cu ajutorul experientei. Cand acest numar este mai mare sau egal cu 1, pariul este valoros!
Arsenal - Steaua, sa presupunem ca Arsenal este la @1.30. Pariul favorabil englezilor are o valoare relativ scazuta, iar pentru a putea gasi o mai mare valoare, casele seteaza un handicap. Pentru o cota de 1.30, se poate ajunge la -1/+1 sau chiar -1.5/+1.5. Astfel, la -1/+1, Arsenal castiga pariul daca bate la 2 sau mai multe goluri diferenta si pierde in cazul unui egal sau o infrangere de orice fel. Steaua castiga doar la x2. Daca Arsenal invinge la fix un gol diferenta, pariul este declarat nul. In ca!ul limitei de 1.5 goluri, Arsenal castiga la victorie la 2 sau mai multe golui, in timp ce Steaua castiga la x2. Diferenta dintre -1 si -1.5 este evidenta, dar si valoarea cotelor difera in functie de risc, astfel, pentru Arsenal (-1) putem avea undeva in jur de @1.60-@1.70, iar pentru Arsenal (-1.5) avem peste @2.00-@2.10.
In continuare sunt explicate modalitatile de pariere pentru handicapul asiatic:
Handicap (0)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul. Dacă partida se incheie la egalitate (0 goluri diferentă), suma pariată vi se returnează.
Handicap (+0.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul. Dacă partida se incheie la egalitate, pariul se imparte in două - o jumatate a mizei se consideră caştigatoare iar cealalta jumătate este rambursată în contul dumneavoastră.
Handicap (+0.50)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat termină partida la egalitate sau invinge.
Handicap (+0.75)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat termină partida la egalitate sau invinge. Dacă este invinsa la un gol diferenţă, pierdeti jumatate din miza pariată.
Handicap (+1)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat termină partida la egalitate sau invinge. Dacă este invinsă la un gol diferenţă, suma pariata vi se returnează.
Handicap (+1.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat termină partida la egalitate sau invinge. Dacă este invinsa la un gol diferenţă, pariul se imparte in două - o jumatate a mizei se consideră caştigatoare iar cealalta jumatate este rambursată în contul dumneavoastră.
Handicap (+1.5)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge, termină partida la egalitate sau este invinsă la un gol diferentă.
Handicap (+1.75)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge, termină partida la egalitate sau este invinsa la un gol diferentă. Dacă este invinsă la doua goluri diferenţă, pierdeti jumatate din miza pariată.
Handicap (+2)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge, termină partida la egalitate sau este invinsă la un gol diferentă. Dacă este invinsă la doua goluri diferenţă, miza pariată vi se returnează.
Handicap (+2.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge, termină partida la egalitate sau este invinsă la un gol diferentă. Dacă este invinsă la doua goluri diferenţă, pariul se imparte in două - o jumatate a mizei se consideră caştigatoare iar cealaltă jumatate este rambursată în contul dumneavoastră.
Handicap (+2.5)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge, termină partida la egalitate sau este invinsă la mai putin de trei goluri diferenţa.
Handicap (-0.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat invinge la cel putin un gol diferenţă. Dacă partida se incheie la egalitate, pierdeţi jumatate din miza pariată.
Handicap (-0.5)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul.
Handicap (-0.75)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat castigă meciul la cel puţin doua goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferentă de un gol, pariul se imparte in doua - o jumatate a mizei se consideră caştigatoare iar cealaltă jumatate este rambursata în contul dumneavoastră.
Handicap (-1)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel putin două goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferenţă de un gol, miza pariată vi se returnează.
Handicap (-1.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel putin doua goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferenţă de un gol, pierdeti jumatate din miza pariată.
Handicap (-1.50)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel putin două goluri diferenţă.
Handicap (-1.75)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel putin trei goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferenţa de doua goluri, pariul se imparte in două - o jumatate se consideră caştigatoare iar cealaltă jumatate este rambursata în contul dumneavoastră.
Handicap (-2)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel puţin trei goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferenţă de doua goluri, miza pariată vi se returnează.
Handicap (-2.25)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat castigă meciul la cel puţin trei goluri diferenţă. Dacă caştigă la diferenţă de doua goluri, pierdeţi jumatate din miza pariată.
Handicap (-2.50)
Câştigaţi dacă echipa pe care aţi pariat caştigă meciul la cel putin trei goluri diferenţă.
No comments:
Post a Comment